Compania Makyol Insaat a închiriat 12 hectare de teren de la Primăria Cârța pentru extragerea nisipului și pietrișului necesar construcției autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Aceasta va exploata terenul până la o adâncime de maxim 15 metri, fără a afecta nivelul acviferului freatic. Valoarea totală a investiției este estimată la 2 milioane de lei, iar lucrările de excavare vor dura cel puțin 2 ani, cu un volum de săpătură de circa 368 de mii de metri cubi. Primarul comunei a menționat că prețurile terenurilor din zonă s-au dublat în ultimul an, ajungând la peste 10.000 de euro pe hectar, datorită dezvoltării infrastructurii.