Munca la distanță aduce noi provocări fiscale în contextul BEPS 2.0. Digitalizarea rapidă și schimbările în modul de lucru impun companiilor să se adapteze la reglementările fiscale internaționale. BEPS 2.0, inițiat de OCDE, vizează prevenirea evitării impozitelor de către multinaționale, stabilind o rată minimă de impozitare de 15% pentru grupurile cu venituri mari. În România, aplicarea acestuia începe în 2024, iar angajatorii trebuie să fie conștienți de impactul muncii la distanță asupra obligațiilor fiscale. Angajații care lucrează din alte țări pot genera obligații fiscale suplimentare, iar companiile trebuie să implementeze politici clare și să investească în tehnologie pentru a urmări locația și activitatea angajaților. Educația continuă și adaptarea la legislația în schimbare sunt esențiale pentru a asigura conformitatea în acest peisaj fiscal complex.
Reglementarea muncii la distanță și impozitarea muncii transfrontaliere devin subiecte tot mai importante pentru Comisia Europeană. Specialiștii EY România afirmă că analiza opțiunilor de impozitare trebuie reluată, având în vedere complexitatea situației și creșterea muncii la distanță. În prezent, nu există o legislație fiscală unificată în Uniunea Europeană, iar fiecare stat membru aplică propriile reglementări. În plus, unele țări au inițiat acorduri speciale pentru lucrătorii transfrontalieri, dar acestea generează confuzii în privința impozitării veniturilor. EY România sugerează că este esențial să se clarifice locul impozitării veniturilor obținute de lucrătorii care lucrează de la distanță, având în vedere schimbările din mentalitatea angajaților după pandemie. CESE a propus un tratament fiscal nediscriminatoriu pentru lucrătorii din diferite țări, iar implementarea acestor propuneri ar putea necesita revizuirea acordurilor fiscale existente.
