Vlad Țepeș este o figură emblematică a Evului Mediu românesc, cunoscut pentru metodele sale dure de conducere. Domnia sa a fost marcată de lupta împotriva dominației otomane și de exilul său, care a durat între 1449 și 1451. În această perioadă, Țepeș a trăit în Moldova sub protecția lui Bogdan al II-lea, unde a legat alianțe importante, inclusiv cu Ștefan cel Mare. După moartea tatălui său și conflicte interne, Vlad a revenit pe tron în 1456, dar a fost nevoit să se retragă din nou în fața amenințărilor otomane. Exilul său a întărit determinarea de a-și recuceri tronul, iar relațiile stabilite în această perioadă au fost esențiale în lupta sa continuă pentru independența Țării Românești, conform surselor istorice.
În Evul Mediu, pedepsele pentru precurvie și viol erau extrem de severe. Biserica, ca autoritate de stat și morală, controla comportamentul social, iar credința era principalul instrument de disciplinare. Amantlîcul era comun atât în rândul țărănimii, cât și al boierilor, dar pedepsele diferau. Țăranii erau puși în lanțuri și obligați să muncească pentru a-și ispăși faptele, în timp ce boierii beneficiau de sancțiuni mai blânde, dar cu implicații financiare. Femeile în culpă erau adesea călugărite, iar averea rămânea soțului. În cazul violului, pedepsele erau și mai drastice, inclusiv castrarea agresorului. Legile scrise au început să apară în secolul XVII, cu reglementări clare, cum ar fi cele din Pravila de la Govora, care stipulau tăierea organului sexual al violatorului, subliniind severitatea acestor fapte în societatea medievală.
