O mamă și cei trei copii ai săi au fost uciși într-un atac rusesc cu rachetă în Krivoi Rog. Incidentul s-a petrecut luni, 11 noiembrie, când o rachetă a distrus o porțiune a blocului în care locuiau. Tatăl a supraviețuit, fiind în altă cameră în momentul exploziei. Tragedia a fost confirmată de autoritățile ucrainene, iar victimele, inclusiv o fetiță de două luni, au fost găsite sub dărâmături. Atacul a avariat aproximativ 40 de imobile în oraș, iar alte persoane au fost rănite. Dmitro Lubineț, comisarul pentru drepturile omului, a exprimat condoleanțe familiei afectate.