Avaria de la CET București Sud a dus la scăderea temperaturii livrate populației. ELCEN a constituit o echipă de intervenție pentru a remedia incidentul și a reveni la schema normală de funcționare. În prezent, temperatura agentului termic livrat este de 70 grade C, față de 88 grade C, valoare optimă. Compania subliniază că echipamentele vechi, neîntreținute din cauza subfinanțării, contribuie la problemele actuale. De asemenea, datoria Termoenergetica către ELCEN depășește 1 miliard de lei. ELCEN avertizează asupra riscurilor majore fără investiții în modernizarea centralelor, în condițiile în care instalațiile funcționează la limita de avarie, cu pierderi mari în rețea.