SPORT
Publicat acuma 8 zileMark King a fost suspendat timp de 5 ani din snooker pentru trucarea unui meci.
O comisie independentă a decis că jucătorul de 50 de ani nu și-a apărat corect șansele în confruntarea cu Joe Perry, desfășurată la Welsh Open 2023. King, fost număr 11 mondial, este acuzat că a pierdut deliberat meciul, fiind implicat în mafia pariurilor, iar suma pariată pe înfrângerea sa a fost considerabilă. World Professional Billiards and Snooker Association (WPBSA) a anunțat, de asemenea, o amendă de 68.299 de lire (aproximativ 82.000 de euro). King are termen până pe 28 noiembrie pentru a face apel la această decizie, care ar putea însemna sfârșitul carierei sale, având în vedere că a fost în top 32 mondial între 1996 și 2015. Președintele WPBSA, Jason Ferguson, a subliniat importanța integrității în sport și a promis că orice suspiciune va fi investigată.SPORT
Publicat acuma 8 zile