Adrian Cojocaru va arbitra derby-ul Dinamo - CFR Cluj, programat vineri seara pe stadionul „Arcul de Triumf”. La acest meci, Cojocaru va fi asistat de George Neacşu și Adrian Vornicu, în timp ce Viorel Fluieran va îndeplini rolul de arbitru VAR, iar Andrei Antonie va fi AVAR. Valentin Porumbel a fost desemnat arbitrul de rezervă, iar Augustus Constantin va fi observatorul meciului. Înaintea acestui duel, Dinamo ocupă locul 2 în Superliga, cu 24 de puncte, în timp ce CFR Cluj se află pe locul 3, cu 23 de puncte, având un meci în minus.