În România anilor 1930, căutarea partenerului era un proces complex; anunțurile matrimoniale publicate în ziare, precum „Universul”, deveniseră un instrument esențial. Acestea reflectau statutul social, educația și așteptările față de viitorul partener. Persoanele interesate plăteau 5 lei pentru fiecare cuvânt, iar anunțurile erau structurate cu detalii despre avere și condiții de căsătorie. Spre exemplu, un bancher căuta o parteneră titrată, iar o văduvă dorea un domn bine situat. Această practică a evoluat, devenind o metodă acceptată în societatea urbană, contrastând cu metodele moderne de dating.