Accident grav în Iași după ce un tren a lovit o autoutilitară la trecerea de cale ferată din localitatea Podu Iloaiei. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a rămas încarcerat între fiarele contorsionate, fiind conștient în momentul intervenției. La fața locului, echipajele ISU Iași au intervenit cu autospeciale pentru descarcerare și ambulanțe. Traficul rutier și feroviar este blocat pe ambele sensuri. Acesta este cel mai recent incident feroviar din zonă, după ce, săptămâna trecută, o tânără de 22 de ani a murit după ce a fost lovită de tren în Gara Podu Iloaiei, incident ce a dus la deschiderea unui dosar penal pentru ucidere din culpă.