Relația părinte-copil se transformă odată cu vârsta adultă a copiilor; părinții trebuie să renunțe la comportamente toxice. Un părinte bun nu își minimizează emoțiile copiilor adulți, nu le impune decizii și nu le judecă alegerile. Aceștia înțeleg importanța validării sentimentelor și respectării autonomiei, evitând critica și presiunea de a se conforma așteptărilor nerealiste. În plus, părinții buni știu să gestioneze conflictele cu empatie, să accepte greșelile ca pe oportunități de învățare și să abordeze subiectele dificile cu deschidere, menținând astfel o comunicare sănătoasă și constructivă.