Primăria Capitalei va moderniza spitalele Colentina, Filantropia și Foișor, printre altele. Valoarea totală a investițiilor aprobate depășește 5,26 miliarde lei (peste 1 miliard de euro), fără TVA. A fost obținut avizul de oportunitate pentru proiectele de investiții în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești. Proiectele vizează extinderea și modernizarea mai multor spitale din București, inclusiv construirea de noi corpuri de clădire și amenajarea unui Centru de Excelență în Oncopediatrie. Finanțarea va fi solicitată Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.