Trei tineri au fost reținuți pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. Incidentul a avut loc pe 8 noiembrie 2024, când G.J. (24 ani) și G.M. (22 ani) au blocat un taxi pe DN12, tragând-o pe tânără din interiorul acestuia cu ajutorul unui topor. Ulterior, cei doi au dus-o cu forța în autoturismul lor, împreună cu G.P. (27 ani), recidivist, care a acționat ca și complice. Inculpații au abandonat mașina în parcarea unui supermarket din Sfântu Gheorghe, îndepărtând plăcuțele de înmatriculare, și au fost transportați ulterior către comuna Racu. A doua zi, tânăra a fost predată familiei, iar inculpații au fost arestați pentru 30 de zile, după ce procurorii au dispus măsuri legale.