Rămășițe umane au fost descoperite în centrul Timișoarei, în apropierea Direcției pentru Protecția Copilului. Muncitorii de pe un șantier au găsit fragmente dintr-un schelet, despre care se crede că ar fi de copil. Alerta a fost dată imediat, iar la fața locului au sosit un procuror și polițiști criminaliști pentru a efectua primele verificări. Având în vedere că zona este un sit arheologic, autoritățile au solicitat și ajutorul arheologilor pentru a determina vechimea rămășițelor și dacă acestea aparțin unui copil sau unui adult. Lucrările de construcție au fost suspendate, iar specialiștii vor analiza în detaliu locul descoperirii.