Agenția Meteorologică de Stat din Spania a emis cod roșu de ploi pentru sudul litoralului provinciei Valencia. În următoarele 12 ore, se așteaptă precipitații de 90-100 mm, în contextul în care inundațiile recente au dus la moartea a 217 persoane. Premierul Pedro Sanchez a anunțat mobilizarea a 5.000 de militari pentru a sprijini intervențiile de urgență. În plus, Ministerul Afacerilor Externe din România a informat că dintre cei nouă cetățeni români dispăruți, cinci au fost localizați în siguranță, iar autoritățile române continuă să verifice situația celorlalți patru. Cetățenii români din zonă sunt sfătuiți să solicite asistență consulară.