Anul 1938 nu poate fi considerat un maxim istoric pentru România, în ciuda percepției populare despre un „boom economic”. Deși s-au realizat proiecte ambițioase sub conducerea lui Carol al II-lea, precum dezvoltarea infrastructurii și construcția de autostrăzi, realitatea socială era diferită. Lovitura de stat din februarie 1938 a dus la instaurarea unei dictaturi, iar societatea era profund polarizată, cu extremismul legionar și cenzura la ordinea zilei. Construcțiile interbelice s-au dovedit a fi insuficiente și de slabă calitate, iar multe dintre ele au cedat în urma cutremurelor și inundațiilor ulterioare. În concluzie, perioada interbelică nu a fost una de prosperitate generalizată, ci mai degrabă o iluzie, cu mahalale și condiții de viață precare pentru majoritatea populației.