Primăria Timișoara a început amenajarea unui nou parc în cartierul Blașcovici, după ce echipele municipale au ridicat 12.000 de metri cubi de deșeuri din zonă. Acest parc va oferi cetățenilor un spațiu pentru plimbări, relaxare și picnicuri. Până acum, au fost plantați 120 de arbori de talie mare, iar amenajările vor include alei naturale, zone de gazon și flori. Primarul Dominic Fritz subliniază importanța acestui proiect, având în vedere deficitul de spații verzi din cartier și nevoia comunității de locuri de relaxare.