Traficul feroviar pe distanţa Letca – Răstoci este oprit temporar din cauza deraierii automotorului care forma trenul R 10573, incident ce s-a produs la o trecere la nivel. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. La faţa locului au intervenit echipaje ISU, AGIFER şi SRCF Cluj, care vor asigura transbordarea călătorilor cu mijloace auto pe ruta Jibou – Dej. Măsurile de intervenţie vor continua până la repunerea automotorului pe şină şi verificarea infrastructurii feroviare, iar cauza accidentului va fi investigată de o comisie AGIFER.