Un șofer din Timișoara s-a răsturnat cu mașina în centrul orașului, avariind alte trei vehicule. Incidentul s-a petrecut pe strada Oituz, când conducătorul auto, aflat în trafic dinspre Punctele Cardinale către Piața Mărăști, nu a păstrat distanța față de mașinile din față, izbindu-se de două dintre ele. Impactul a dus la pierderea controlului și răsturnarea pe contrasens. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu o sperietură pentru șofer, fără victime. Circulația în zonă a fost afectată temporar de incident.