Primele zile ale săptămânii vor aduce vreme mai caldă, cu temperaturi între 8 și 18 grade Celsius, dar de joi un vortex polar va schimba drastic condițiile meteorologice. Temperaturile maxime vor scădea la -1°C, iar minimele vor ajunge până la -10°C în anumite zone din estul Transilvaniei. Începând de miercuri seară, precipitațiile vor începe sub formă de ploaie, dar se vor transforma în ninsori în Maramureș și Transilvania. Vântul va sufla cu rafale de până la 80 km/h la altitudini mari, provocând viscol. Meteorologii avertizează asupra condițiilor dificile de trafic, în special în zonele montane, și recomandă precauții în călătorii.