În cursul nopții a nins slab în zona montană înaltă, iar vântul a atins intensificări de până la 72 km/h. Stratul de zăpadă a ajuns la 40 cm la stația meteo Iezer din Munții Rodnei, iar pe drumurile naționale și județene au fost răspândite peste 200 de tone de material antiderapant. Angajații Secției de Drumuri Naționale au intervenit cu 16 utilaje, iar pe sectoarele de drumuri județene s-au folosit 23 de utilaje. De asemenea, toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Maramureș se desfășoară normal, în ciuda fenomenului de ceață pe unele porțiuni de drum.