Meteorologii au emis o atenționare cod galben de ceață pentru județele Tulcea și Constanța. Aceasta se va menține luni seară, între orele 17.00 și 20.00, cu vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Centrul Infotrafic a confirmat că pe autostrăzile A2 București-Constanța și A4 Ovidiu-Agigea, vizibilitatea este sub 100 de metri. De asemenea, pe autostrada A1 București-Pitești, condițiile de ceață afectează vizibilitatea între km 20-86. Polițiștii recomandă reducerea vitezei și utilizarea corespunzătoare a luminilor pentru siguranța în trafic.