Târgul de Crăciun din Bucureşti se va deschide pe 29 noiembrie în Piaţa Constituţiei. Evenimentul, organizat de Primăria Capitalei prin CREART, va oferi o experienţă autentică a Crăciunului, cu activităţi pentru întreaga familie, fiind deschis până pe 26 decembrie. Vizitatorii vor putea explora peste 130 de căsuţe cu produse handmade, inclusiv decoraţiuni, dulciuri şi obiecte de artizanat. Târgul va include zone dedicate muzicii tradiţionale şi moderne, spectacole de teatru pentru copii, întâlniri cu Moş Crăciun, precum şi caruselele şi roata panoramică pentru o experienţă de neuitat. Anul trecut, Târgul a fost vizitat de peste 1,2 milioane de persoane. Programul va fi zilnic, cu ore variate în funcţie de zi.