Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident grav la ieșirea din București. Incidentul a avut loc în jurul orei 21.30, pe un carosabil umed, când șoferul a pierdut controlul direcției și a lovit piciorul din beton al unei pasarele pietonale. Intervenția pompierilor a fost necesară pentru a-l scoate din mașină, dar, din păcate, când medicii au ajuns, tânărul era deja în stop-cardiorespirator și a fost declarat decedat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere, accidentul s-a petrecut după ce șoferul a trecut de intersecția cu Aleea Privighetorilor, moment în care a pierdut controlul vehiculului.