Oceanul este sărat din cauza erodării rocilor de pe uscat care aduce sare în apă. Când ploaia cade, aceasta devine ușor acidă prin acumularea de dioxid de carbon, erodând rocile și adunând minerale dizolvate. Odată ce această apă ajunge în ocean, sarea rămâne, în timp ce alte minerale sunt eliminate prin procese biologice. De asemenea, activitatea hidrotermală și vulcanică contribuie la salinitatea oceanelor. Conținutul mediu de sare în ocean este de 35 de părți la mie, ceea ce se traduce prin 120 de milioane de tone de sare pentru fiecare 4,2 kilometri cubi de apă. Aceasta a fost o idee propusă prima dată de astronomul Edmond Halley în 1715, care a încercat să determine vârsta oceanului prin analiza salinității, deși metoda sa avea deficiențe.
Atlanticul de Nord a devenit mai sărat în ultimii 50 de ani din cauza schimbărilor în circulația oceanică, conform unui studiu recent. Cercetătorii de la Academia Chineză de Științe au observat o creștere de aproape 6% a diferenței de salinitate între Atlantic și Pacific între 1965 și 2018, efectul fiind notabil în primii 800 de metri de apă. Factorii cheie includ încălzirea globală și modificările vântului, care au dus la deplasarea termoclinei spre poli. Această creștere a salinității poate destabiliza straturile oceanice și afecta circulația oxigenului, având implicații profunde asupra ecosistemelor marine. Studiul a fost publicat în revista Nature Climate Change.
