România încă așteaptă decizia specialiștilor de la Bruxelles care încă verifică, la două luni și jumătate de la termenul-limită oficial, în ce măsură și-a îndeplinit obligațiile asumate prin jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aferente celei de-a treia tranșe de plată, în cadrul căreia au fost suspendate fonduri în valoare totală de 809,4 milioane de euro, înainte de a debloca sau nu, parțial sau total, aceste sume, arată răspunsurile primite la solicitarea Mediafax de la un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, precum și de...
Continuarea pe:
Mediafax