Două dintre cele 50 de nave care vor lucra la instalarea conductei prin care vor ajunge la țărm și apoi în sistemul energetic național gazele extrase din Marea Neagră, au anunțat, luni, cei doi parteneri egali ai proiectului strategic Neptun Deep, OMV Petrom, care este și operator, și Romgaz.
Continuarea pe:
Jurnalul Național