În noaptea zilei de 21 spre 22 decembrie 1989, la Hotelul Rozmarin din Predeal, se dormea pe rupte. Toți fotbaliștii din cantonamentul lui taică-meu erau istoviți după antrenamentele grele, desfășurate toată ziua pe trasee montane. Eu nu alergasem cu ei, dar le eram empatic. „Stingerea” se dăduse, ca de obicei, la 10. A doua zi, dis de dimineață, băieții începuseră să se strângă, morocănoși, la micul dejun. Pe lângă faptul că aveau febră musculară, le mai și chiorăiau mațele de foame. Mâncarea era puțină și proastă. Iar noi eram cu toții doar niște...

Continuarea pe: Republica