ACTUALITATE
Publicat acuma 16 zileFamilia românilor Gabi, Dana și Alexandra, decedați în inundațiile din Valencia, va primi 72.000 de euro despăgubiri.
Acest ajutor este acordat de Guvernul spaniol în urma publicării unui decret în Monitorul Oficial. Persoanele afectate de furtuna DANA, care a provocat pierderi umane și materiale considerabile, pot solicita subvenții în termen de două luni. Pe lângă despăgubirile pentru decese, autoritățile vor oferi și compensații pentru daunele suferite de locuințe și afaceri. De asemenea, victimele vor beneficia de scutiri de impozit și amânări la plata datoriilor fiscale, măsuri menite să sprijine redresarea acestora în perioada dificilă.ACTUALITATE
Publicat acuma 21 zileTrei români, Dana, Gabi și fiica lor Alexandra, au murit în inundațiile devastatoare din Spania,
după ce au fost surprinși de viitură într-un garaj subteran. Apa a năvălit rapid, atingând aproape doi metri înălțime, iar forța viiturii a blocat ieșirile, astfel că cei trei nu au mai avut nicio șansă de scăpare. Familia, stabilită în Spania de peste 20 de ani, a încercat să salveze mașina din parcare în timpul furtunii. Alți români care locuiesc în zonă au declarat că autoritățile spaniole au avertizat locuitorii prea târziu și că mulți oameni au fost prinși în subteran. Ministerul român de Externe a confirmat moartea unui singur român, în timp ce alți 16 rămân dispăruți.ACTUALITATE
Publicat acuma 22 zileTrei români au murit în urma inundațiilor din Valencia, împreună cu alți patru vecini.
Tragedia s-a petrecut în garajul blocului din districtul La Torre, unde un șuvoi de apă de doi metri a surprins victimele, inclusiv familia Gabi, Dana și fiica lor Alex. Ultimele mesaje trimise de aceștia au fost în jurul orei 20:36, când au decis să coboare pentru a-și recupera mașinile. În garaj, au găsit alte patru persoane și nu au avut timp să se salveze. Deși MAE nu a confirmat oficial decesul lor, bilanțul inundațiilor din estul Spaniei a crescut la 158 de morți, iar căutările continuă pentru cei dispăruți. Comunitatea românească din Valencia este în stare de șoc după această tragedie.ACTUALITATE
Publicat acuma 22 zile