Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află sau plănuiesc călătorii în Comunitatea Valenciană, Spania, că AEMET a emis o avertizare de cod portocaliu pentru fenomene meteorologice severe. Regiunile afectate includ litoralul sudic al Valenciei și litoralul nordic al Alicante, unde precipitațiile pot ajunge la 120 mm în 12 ore. Codul portocaliu este valabil până miercuri, ora 23:59. Alte zone din Alicante și Castellon au cod galben pentru ploi și vânt puternic, cu rafale de până la 60 km/h. Cetățenii români afectați pot contacta Consulatul României la Castellón pentru asistență, la numărul de urgență +34 677 842 467.