Samsung va lansa Beta One UI 7 pe 17 noiembrie și va fi disponibilă inițial doar în Coreea de Sud și Statele Unite. Actualizarea este pregătită pentru o lansare oficială în ianuarie 2025, odată cu flagship-urile Galaxy S25, care vor veni cu One UI 7 stabil. Această versiune va aduce noi widget-uri, funcționalități extinse pentru ecranul de blocare și iconițe diferite pentru aplicațiile de sistem. De asemenea, notificările vor fi mai mari, cu colțuri rotunjite, ceea ce va îmbunătăți vizibilitatea, dar va reduce informațiile afișate, în special pentru utilizatorii care primesc frecvent notificări.