Spitalul CFR din Timișoara își va extinde activitatea prin exproprierea unei clădiri adiacente. Guvernul României a aprobat alocarea a 4,4 milioane lei Ministerului Transporturilor pentru a achiziționa imobilul, necesar pentru dezvoltarea unității sanitare. Pavilionul 14, care a fost folosit până acum cu chirie, va fi reabilitat și modernizat, urmând să găzduiască o parte din Ambulatoriul Integrat și saloane pentru internările de zi. Decizia vine după ce proprietarul clădirii a decis să nu mai prelungească contractul de închiriere, mutând astfel mai multe secții în alte pavilioane ale spitalului.