Vremea se va răci semnificativ în acest weekend, cu ninsori însemnate cantitativ și viscolite în zonele montane. Administrația Națională de Meteorologie avertizează că, începând de azi, în jumătatea de sud a Moldovei, Dobrogea și Muntenia, vântul va avea intensificări de 40-50 km/h. Precipitațiile se vor extinde în sud-est, sud și local în centru, iar în Carpații Orientali și Meridionali vor fi precipitații mixte. De sâmbătă ora 12.00 până duminică ora 10.00 este în vigoare un Cod Galben de vânt puternic și ninsori în județele Prahova, Buzău, Vrancea, Brașov și Covasna, cu strat de zăpadă de peste 10-20 cm la altitudini mari.