Meteorologii anunță o lună noiembrie cu temperaturi mai scăzute decât normalul pentru această perioadă, cu valori medii care vor marca o scădere față de luna octombrie. În prima decadă, vremea va păstra caracteristici de toamnă, dar spre sfârșitul lunii se așteaptă lapoviță și ninsoare. Între 4 și 11 noiembrie, temperaturile vor fi mai scăzute, iar regimul pluviometric va fi deficitar. Săptămâna 11-18 noiembrie va aduce temperaturi apropiate de normal, dar precipitațiile vor rămâne deficitare. Ulterior, între 18 și 25 noiembrie, se preconizează o apropiere de normalul termic, iar între 25 noiembrie și 2 decembrie, valorile se vor stabiliza la nivel obișnuit în întreaga țară.