Războiul din Orientul Mijlociu și criza gravă pe care a cauzat-o pe piețele mondiale de hidrocarburi și produse petroliere ar trebui să fie un impuls pentru accelerarea decarbonării și electrificării Europei și nu dimpotrivă, a declarat Alessio Menegazzo, country manager și CEO al PPC România, într-un interviu acordat în marja conferinței Economist Romania Government Roundtable 2026, organizată la București de grupul editorial The Economist și la care este partener.