Elena Lasconi, lidera USR, a comis o gafă duminică seară, la postul de televiziune Antena 3, când nu a știut să enumere țările membre ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU). De asemenea, a afirmat eronat că România este parte a acestui consiliu, deși țara noastră nu face parte din el. În discuția despre o posibilă sancționare a Israelului, Lasconi a subliniat că direcția va fi dictată de partenerii americani. Lidera USR a mai greșit și în privința numărului de membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), afirmând că sunt 13, când de fapt sunt 12.