Accidentul mortal s-a produs pe autostrada A1, la kilometrul 526, pe sensul de mers spre Timișoara. La fața locului, pompierii militari din Detașamentul Arad au intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de o ambulanță SAJ. O victimă a fost găsită încarcerată și în stare de inconștiență, fiind extrasă din autoturism de către echipajele de intervenție. Din păcate, victima a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar decesul a fost confirmat de medic.