Cu ceva ani în urmă, am fost la o piesă de teatru (nu-mi mai amintesc titlul și nici actorii) și n-am uitat nici acum frustrarea și nedumerirea de la final. Nu ajunsese nimic de pe scenă la mine, nicio emoție, niciun sentiment, aveam doar senzația aia tâmpită de timp pierdut. M-am gândit că sunt eu defect, dar uitându-mă în jur am văzut privirile celor de lângă mine. Și am simțit că și ei gândeau cam la fel. ...

Continuarea pe: Gazeta Sporturilor

Articole corelate