Revista Presei PeScurt.ro
Actualizat Joi la ora: 17:41:36
RSS Feed 

Economie

Stiri
 

Criza politică din Marea Britanie continuă

Parlamentarii britanii urmau să-şi exprime ieri seară votul privind prelungirea Brexitului dincolo de termenul-limită stabilit de 29 martie, dar şi asupra posibilităţii organizării unui al doilea referendum privind aparteneţa la UE, în contextul în care premierul britanic Theresa May a continuat demersurile pentru a-i convinge pe membrii Parlamentului să voteze, din nou, acordul de divorţ negociat de către domnia sa şi respins deja de două ori de Camera Comunelor, potrivit Reuters.

Continuarea pe: Bursa
Articole corelate