Revista Presei PeScurt.ro
Actualizat Sâmbătă la ora: 21:35:43
RSS Feed 

Economie

Stiri
 

Cloud9 Evolution mizează pe eficienţă şi proximitate într-o piaţă aflată sub presiunea costurilor

Cloud9, parte a diviziei imobiliare Alfa Group, dezvoltator cu peste trei decenii de experienţă în livrarea unor proiecte rezidenţiale de referinţă pe piaţa din Bucureşti, anunţă finalizarea lucrărilor de structură pentru cele trei clădiri aferente primei etape de dezvoltare a proiectului Cloud9 Evolution, vândută în proporţie de peste 50%, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei. În prezent, lucrările se concentrează pe realizarea faţadelor ventilate, a instalaţiilor electrice şi mecanice, precum şi pe execuţia finisajelor, a relatat comunicatul.

Continuarea pe: Bursa
Articole corelate