Amazon.com Inc poartă negocieri preliminare pentru o posibilă intrare în acţionariatul OpenAI, într-o tranzacţie care ar putea plasa evaluarea companiei de inteligenţă artificială la peste 500 de miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate discuţiilor, citate de Reuters, care au solicitat anonimatul
Continuarea pe:
Bursa