Aveam cel puțin cinci trasee sigure, pe care părăseam curtea casei. Deși, după prima fugă, ai mei stăteau cu ochii pe noi, când de la geamuri, când din ușa casei, când din magazia de lemne, reușeam să găsesc cele câteva secunde necesare în care rămâneam nesupravegheați, după care toată curtea, și cu aportul vecinilor, se umplea de gălăgie, ca după orice număr de iluzionism. Foto: Tom Maddick/ SWNS/ Profimedia
Continuarea pe:
Republica