Părintele poate să întrețină și el (in)voluntar starea de victimă a copilului. Îl fragilizează și îi transmite o viziune nerealistă, anume că pentru a reuși, are nevoie ca mediul extern să fie aseptic, fără vicii. Părintele ultraprotector începe sa creadă că societatea în general, școala în particular, nu face prea multe pentru copil. Prin această atitudine, părintele nu reușește altceva decât să îi scadă copilului respectul pentru cunoaștere, să-i crească indiferență față de societate și să îi cultive un statut de îndreptățit,

Continuarea pe: Republica